Sunt parintele unui copil cu autism ajuns la adolescenta. Diagnosticul lui a fost pus la varsta de 2 ani si 2 luni, pentru inceput, tulburare pervaziva de dezvoltare, ulterior autism infantil plus inca cateva sociate acestuia. Aflarea diagnosticului nu a fost surprinzatoare pentru mine intrucat banuiam ca despre asta este vorba fiind cardu emdical insa mi-as fi dorit din tot sufletul sa nu fie acesta. M-am lasata coplesita de aceasta veste trista, ca am un copil special, am trecut prin toate starile emotionale posibile, dela tristete, furie pana la invinovatire si la de ce tocmai mie, de ce eu, dar am depasit oarecum momentul si am incercat sa accept ceea ce mi-a dat Dumnezeu, un copil special, diferit si uimitor si am inceput sa caut informatii despre autism, daca exista centre si specialisti care sa lucreze cu astfel de copii. Am constatat ca statul nu prea vine in ajutorul familiilor, ca ofera foarte putin, doar o ora de terapie de recuperare pe saptamana, ca nu te informeaza despre drepturile persoanei cu dizabilitati, mai mult trebuie sa le obtii in instanta daca iti permiti un avocat. medicul de familie mi-a inmanat o brosura cu cateva semne ale autismului care era de la centrul de Resurse si referinta in autism Micul Print. Am luat legatura cu coordonatoarea centrului Ana Dragu si am inceput terapia de recuperare. De aici am inceput sa imi reorganizez viata, inclusiv am redus programul de munca la jumatate de norma si dupa cativa ani am aflat ca am dreptul la un asistent personal si ca caela pot fi chiar eu.
Fiind un copil cu autiosm sever am inceput programul de recuperare cu 2 zile pe saptamana cate 2 ore pe zi si am crescut treptat pana la 5 zile pe saptamana cate 6 ore pe zi plus programul de la gradinita. Parcursul lui a fost foarte greu: de exemplu sa ma priveasca in ochi, pana la avrsta de 3 ani privirile noastre nu s-au intalnit, sa stea pe scaun la masa, pozitia lui preferata fiind sa stea intins pe jos, sa se joace adecvat, sa renunte la comportamentul stereotip, sa intre in spatii necunoscute, etc. Toate acestea le-am obtinut cu ajutorul centrului Micul Print, a terapeutilor specializati formati de Ana Dragu, a programelor si a proiectelorr oferite in colaborare cu oameni minunati care au inteles cat este de greu sa ai un copil cu autism, proiecte gen desensibilizarea intr-un cabinet stomatologic, terapie cu animale, terapie prin muzica, program de alimentatie, logopedie, kinetoterapie.
Cu ajutporul centrului a fost integrat in invatamantul de masa cu insotitor. Cadrele didcatice au acceptat prezenta lui, fara adaptarea programei scolare lucru de care s-a ocupat insotitorul lui ed la centrul Micul print. Copii l-au acceptat fara nici o problema, dar este foarte mult de lucru cu parintii care din pacate mai au inca conceptul ca proprii copii ar putea sa isi insuseasca comportamente neadecvate. Dupa 4 ani l-am transferta in invatamantul special.
Fiecare perioada are dificultatile ei, perioada de pubertate si adolescenta au venit cu un diagnostic in plus, cu diferite anxietati peste care sp[er sa trecem cu bine. Centrul micul print este a doua casa pentru noi fara de care nu en putem descurca, evolutia lui se datoreaza doar centrului si le multumesc tuturor terapeutilor.
