AUTISMUL ȘI CAUZELE LUI – o sinteză a literaturii științifice
Tulburările din spectrul autist fac parte din categoria tulburărilor pervazive de dezvoltare de origine neurobiologică, caracterizate de prezența anormală și/sau alterarea curbei de dezvoltare. Se manifestă înainte de 3 ani prin modele caracteristice de comportament perturbate în trei domenii de activitate: interacțiuni sociale, comunicare și comportament restrictiv, repetitiv (ICD-10). Interacțiunea socială reciproca alterată constituie trăsătura esențială a bolii, care îi conferă denumirea de autism.
Comunitatea științifică a pus mare accent în ultimii ani pe identificarea cauzelor tulburărilor de spectru autist, astfel că un sumar realizat de Wendy Chung, director de cercetări clinice și investigator principal al proiectului Simons Variation in Individuals Project la Simons Foundation Autism Research Initiative al rezultatelor celor mai importante studii sintetizează următoarele posibile cauze genetice, factorii non-genetici precum și circuitele nervoase afectate în tulburările din spectrul autist.
Cauze genetice
Potrivit studiului lui Solis, (2009) la familiile cu trei sau patru copii copii (părinți sănătoși, un copil cu autism și un copil neafectat) au fost identificate mutații de novo (n.tr., apărute la făt, fără a fi moștenite de la părinți) cu penetranță ridicată (probabilitatea mare de a afecta fenotipul), precum mutații în care variază numărului de copii a unei secvențe de ADN (mutații CNV), mutații ale unei singure nucleotide, inserții sau deleții.
Recurența este principalul criteriu pentru a accepta o variantă de novo ca factor de risc pentru autism. Stein JL, (2016) arată că variantele de risc de novo sunt rare (fiecare este responsabilă de mai puțin de 1% din cazuri), însă împreună explică mai mult de 25% din cazurile de autism. Este probabil ca această proporție să crească pe măsură ce cercetătorii examinează cohorte mai mari și iau în calcul și mutații de tipul missense (n.tr.mutații care conduc la modificarea aminoacidului sintetizat pe baza secvenței ADN).
Cercetând diferențele de gen, studiul lui Jacquemont S, (2016) arată că fetele cu autism tind să aibă mutații de tipul CNV mai mari (n.tr., mai multe repetiții ale aceleiași secvențe ADN) decât băieții, ceea ce sugerează că femeile au mecanisme compensatorii relaționate cu comportamente sociale mai robuste.
Până în acest moment, cele mai multe variante de novo au fost identificate la indivizi cu nivel al inteligenței redus, însă relația cauzală dintre inteligență și autism este neclară.
Aproximativ 30% dintre copiii cu dizabilitate intelectuală idiopatică sau cu sindroame monogenice asociate cu dizabilitate intelectuală, precum X fragil, neurofibromatoză, sindromul Rett sau sindromul Timothy, prezintă trăsături autiste – arată Malhotra și Sebat într-un studiu publicat în 2012.
De asemenea, studiul lui De Rubeis S, (2016) subliniază că există o suprapunere semnificativă între variantele de novo identificate în studiul Simons Complex Collection și cele 849 gene reglate de proteina afectată în X fragil. Efectele dependente de dozaj sunt evidente când se compară deleții și duplicații ale regiunilor cromozomiale 16p11.2, 7q11.23 și 22q11.2 (o regiune de ADN duplicată sau ștearsă în promotorii genei, va conduce la o doză a proteinei sintetizată mai ridicată, respectiv mai redusă).
Extrem de relevant este și studiul lui Ozonoff S, (2016) care demonstrează că frații mai tineri ai copiilor cu autism au o probabilitate relativ mare de a dezvolta autism (de până la 20%), care corespunde factorilor de risc moșteniți sau mozaicismului din celulele germinale.
Factori nongenetici
Este posibil ca expunerea la factori de mediu și alterările funcției imune să precipite sau să amplifice simptomele. Cercetările privind interacțiunea dintre gene și mediu trebuie să aibă loc în paralel cu căutarea factorilor de risc genetici.
Potrivit metaanalizei realizată de Landrigan, Lambertini and Birnbaum (2012), studiile arată că aproximativ 20% dintre familiile înrolate în studiul Simons Simplex Collection raportează o serie de factori non-genetici asociați cu autismul. Pe de o parte, familiile persoanelor cu autiam raportează îmbunătățiri semnificative ale simptomelor autiste atunci când aceștia au stări febrile.
De asemenea, s-a raportat că infecțiile materne din timpul primului trimestru de sarcină cresc riscul pentru autism și niveluri ridicate de citokine proinflamatoare în plasma copiilor cu autism. Bauman MD, (2016) a arătat că modele ale infecțiilor materne la rozătoare și primate au rezultat în urmași cu deficite asociate autismului la om, precum dificultăți în comunicare și interacțiune socială.
Maimuțele rhesus și șoarecii expuși în uter unor anticorpi derivați de la mamele copiilor cu autism au prezentat comportamente asociate autismului. De asemenea, maimuțele expuse prezintă și o creștere anormală a creierului, potrivit studiului lui Landrigan, Lambertini and Birnbaum, (2012).
Celulele gliale care se găsesc în creier alături de neuroni, influențează formarea neuronilor și funcționarea sinaptică în creierul normal. Studiile au adus dovezi ale atacului sistemului imunitar asupra acestor celule în autism.
Tomografia cu emisie de pozitroni a detectat un număr mare de celule gliale în creierul băieților cu autism. Întrucât transplantul de măduvă osoasă permite infiltrarea celulelor mieloide sănătoase în creier la șoareci cărora le lipsește gena MeCP2 (model animal al sindromului Rett), simptomele clasice ale sindromului Rett se ameliorează.
Silva GT, (2016) arată că expunerea în timpul sarcinii la acid valproic, o substanță folosită pentru tratarea epilepsiei și a tulburării bipolare, crește riscul pentru autism al copilului.
Circuite nervoase afectate
Geschwind și Levitt (2007) descriu autismul ca pe un sindrom de “deconectare” și încearcă să distingă circuitele locale de cele extinse. Cu toate acestea, termenii de „local” și „extins” sunt vag definiți, iar mecanismele deconectării nu sunt clare. Conform studiilor de RMN sau postmortem, câteva trasee axonale lungi, inclusiv interemisferic, corticostrial, frontotemporal și conexiunile cerebelare, sunt reduse ca mărime în unele cazuri de autism. Diferențele de conectivitate pot fi detectate chiar și la vârsta de 6 luni. Utilizând mostre postmortem, s-a observat că diametrul mini-coloanelor corticale este redus, iar densitatea acestora este ridicată la persoanele cu autism.
Studiile de RMN funcțional au arătat că la adulții cu autism există o descreștere a sincroniei dintre zonele frontale și parietale, în timpul unor sarcini sociale, lingvistice și executive – Keary CJ, (2016). De asemenea, și că joncțiunea temporoparietală și regiunile cortexului prefrontal medial sunt hipoactive la indivizii cu autism expuși unor stimuli relevați social.
Indivizii cu autism prezintă o varianță ridicată a răspunsurilor corticale la stimuli senzoriali repetitivi.
Realizată de Ana Dragu, psiholog clinician, coordonator Centrul de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț
Proiectele noastre
Implică-te AZI! Vino să evoluăm împreună și ajută-ne să schimbăm percepția societății asupra neurodiversității. În schimb, vei descoperi un univers special, de o sinceritate și o naturalețe absolute, talente ieșite din comun și o percepție unică asupra vieții.
Sprijiniți activitatea Centrului de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“ Bistrița
Există multe modalități de a te implica în comunitatea autismului. Fie că este vorba de sprijinirea unei inițiative cruciale, de participarea la un eveniment, de a deveni membru sau de a face o donație, Asociația AUTISM Europa este legătura ta pentru a face diferența.
Vreau să donez:
