Câteva fragmente din viaţa unei familii cu copil special….
În momentul de faţӑ încercӑm sӑ ducem o viaţӑ cât de cât normalӑ , dar pânӑ sӑ ajungem aici a fost foarte greu şi continuӑ sӑ fie o bӑtӑlie zilnicӑ .
Ariana are acuma 10 ani şi jumӑtate. Am început bӑtӑlia în urmӑ cu 7 ani şi jumӑtate. Este foarte greu sӑ accepţi cӑ propriului tӑu copil poate sӑ i se întâmple aşa ceva. Primi ani de terapie au fost un coşmar. Nu puteam accepta ideea, nu credeam cӑ ni se întâmplӑ nouӑ. Te trezeşti noaptea şi te întrebi DE CE . Am avut nevoie de cel puţin 2 ani, ca sӑ pot accepta cu adevӑrat situaţia. Dupӑ ce reuşeşti sӑ accepţi faptul cӑ este un copil special, îţi este mult mai simplu sӑ vezi lucrurile. Începi sӑ vezi cӑ, de fapt, sunt nişte copii deosebiţi, care ştiu sӑ ofere o grӑmadӑ de lucruri, trebuie doar sӑ ştii sӑ primeşti , iubire , sinceritate , dragoste, …
Datoritӑ Arianei sunt acuma ceea ce sunt…
Datoritӑ acestor copii începi sӑ vezi viaţa altfel…
Dupӑ ce reuşeşti cu greu sӑ accepţi adevӑrul, urmeazӑ altӑ provocare şi anume cea financiarӑ. Pânӑ în prezent am schimbat 3 grӑdiniţe şi 2 şcoli. În momentul de faţӑ suntem la şcoala din localitatea de domiciliu. Aici am întâlnit unele personae cu suflet mare, care ştiu sӑ ofere sprijinul şi dragostea de care are nevoie un copil special.
Am început terapia la Micul Prinţ în urmӑ cu 5 / 6 ani. În tot acest timp, am fӑcut mii de km lunar, sute de ore de navetӑ şi mii de ore de terapie. Putem spune cӑ suntem un caz fericit. Am avut norocul sӑ intrӑm în centru şi sӑ începem lupta, luptӑ care şi astӑzi continuӑ. Aici am întâlnit oameni extraordinari, oameni care ne-au redat speranţa cӑ se poate şi care te fac sӑ înţelegi cӑ nu eşti singur. Din punct de vedere financiar, este foarte greu. Mii de lei pentru orele de terapie, pentru navetӑ, pentru nevoile copilului şi, bineînţeles, pentru traiul de zi cu zi. Trebuie sӑ faci sacrificii şi ce este mai important, sӑ nu renunţi la luptӑ. Am renunţat la job, pentru a putea merge cu copilul la terapie.
Cu ceva timp în urmӑ am fost întrebat ”De ce nu o duci la o şcoalӑ specialӑ, poate cӑ ar fi mai bine… Am rӑspuns fӑrӑ sӑ ezit Atâta timp cât sunt în viaţӑ şi pot sӑ mişc, voi lupta ca acest copil sӑ primeascӑ un tratament corespunzӑtor şi nu voi lӑsa capul jos.
Au fost ani grei, dar care a meritat. Avem un progres foarte mare, progres care se datoreazӑ miilor de ore de terapie şi care sper sӑ continue şi pe viitor. Tot timpul eşti privit mai diferit, mai ales când eşti în preajma copilului. Când începi lupta, trebuie sӑ fi conştient cӑ viaţa ta se schimbӑ. Renunţi la multe lucruri, dar, în schimb, primeşti satisfacţia reuşitei copilului tӑu.
Anumiţi prieteni se îndepӑrteazӑ, dar ce este mai important, îţi rӑmân alӑturi cei care sunt cu adevӑrat prieteni şi care te sprijinӑ sӑ continui lupta. Îmi este foarte greu sӑ vӑd cum anumite persoane (care au puterea de a lua decizii) nu înţeleg sau nu vor sӑ înţeleagӑ ce înseamnӑ un asemenea CENTRU pentru copiii noștri. Sunt o grӑmadӑ de familii cu copii speciali, care nu reuşesc sӑ înceapӑ terapia copilului , pentrut cӑ sunt foarte puţine centre, iar DOMNII care iau decizii, nu fac nimic. Uneori stau şi mӑ gândesc ce ar fi însemnat pentru noi sӑ nu putem face terapie. Este crunt sӑ te afli într-o astfel de situaţie. Pentru noi terapia este precum aerul. Fӑrӑ terapie, cred cӑ eram “sufocaţi” demult…
Sunt perioade bune şi perioade mai puţin bune, dar în toţi aceşti ani am învӑţat cӑ dacӑ nu renunţi…SE POATE. Lupta continuӑ şi sperӑm cӑ vom putea face faţӑ provocӑrilor. Aceşti copii au nevoie de noi, au nevoie de aceste CENTRE PENTRU TERAPIE, iar noi ca sӑ putem reuşi, avem nevoie de VOI .
Dragi pӑrinţi aflaţi în situaţi similar, nu renunţaţi!
Aveţi încredere în copilul vostru. O sӑ reuşească!
Dumitru Avram 1 ianuarie 2023
