Îmi place să spun despre mine că sunt un simplu practician în formare continuă.

Maria Pop- psihopedagog ,,Micul Prinț”

Îmi place să spun despre mine că sunt un simplu practician în formare continuă. Un terapeut cu o experiență de mai bine de 10 ani în munca alături de copiii cu tulburări din spectrul autist, dar și alte tulburări de dezvoltare sau dificultăți de învățare. Am urmat cursurile de psihopedagogie specială în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației UBB din Cluj Napoca. Sursa de inspirație a fost D, un băiețel de 3 ani cu autism pentru care am fost timp de 4 ani asistent personal și care a avut o contribuție importantă în alegerea vocației mele. Dacă scotocesc printre amintiri, toată copilăria mea m-am jucat de-a învățătoarea sau, efectiv, am avut grijă de copiii vecinilor și ai verișorilor. Prin urmare, dintotdeauna am avut o predispoziție spre domeniul pedagogic. Relația și munca mea cu  D, băiețelul cu autism, mi-a oferit o  direcție clară, plină de pasiune, spre ceea ce eu numesc  menire.

Pot să spun că mă aflu printre cei mai norocoși, datorită faptului că am colaborat cu oameni extraordinari, care m-au inspirat și ajutat să mă dezvolt în acest domeniu: recuperarea copiilor cu tulburări din spectru autist. La fel de recunoscătoare sunt și părinților acestor copii care mi-au permis să particip la efortul întregii lor familii. Având în vedere că mă copleșesc amintirile din 2008 când lucram cu D, nu pot neglija una din motivațiile dobândite prin intermediul primei mele lecturi, cartea ,,Lasă-mă să iți aud glasul” scrisă de Catherine Maurice care are o notă optimistă și de acolo și determinarea mea în acel moment să muncesc mult și responsabil pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară. Lucruri pe care le-am și făcut: m-am format prin cursuri de specialitate, am pus în practică toate cunoștințele care se pliau pe copii si mi-am păstrat în toți acești ani curiozitatea, entuziasmul și creativitatea pentru a obține cu copiii cele mai bune rezultate și o recuperare cât mai aproape de firesc, atât în cazul lui D. cât și în cazul celorlalți copii cu care lucrez.

Este cunoscut faptul că munca cu copii cu TSA este foarte grea,  dar în același timp este și extrem de interesantă. Atunci când intri pe tărâmul fiecărui copil ești într-o lume nouă și  fascinantă în care zilnic descoperi lucruri noi despre el, dar și despre tine. Ani întregi am fost interesată de modul în care percep experiențele senzoriale, motiv pentru care m-am și licențiat pe această temă. Îmi amintesc cum unul dintre copiii cu care lucram își dădea shutdown și acoperea urechile la sunetul caloriferului pornit, al neonului sau al aspiratorului din blocul vecin. Încă de la începutul terapiei încerc să identific la copii aceste vulnerabilități senzoriale în încercarea de a le înțelege și integra cât mai bine în procesul terapeutic.

Munca în calitate de terapeut al unui copil cu TSA este o mare responsabilitate pe care ți-o asumi pe tot parcursul întregului proces de recuperare. Aceasta presupune multe cunoștințe, competențe în a crea programe de intervenție personalizate, un grad crescut de adaptabilitate de la caz la caz, dar și de adaptare a resurselor pentru acel caz, empatie, relaționare și colaborare cu copilul, creativitate, dar mai ales entuziasm! Este cu adevărat minunat să simți satisfacția lucrurilor aparent mărunte cum ar fi: o privire de o secundă, un bătut din palme prin imitație, un sunet, o propoziție, un pipi la oliță, gustat un aliment… acești pași mărunți pentru mine reprezintă un real succes și  o imensă bucurie. Consider imperios și îmi place foarte mult să lucrez cu copiii pe toate domeniile de dezvoltare, dar și să ies din zona de confort a programului de intervenție, intrând cat mai profund în problematica și nevoile copiilor care mă împinge să ies din mediul structurat în care mă aflu, sala de terapie, și să explorăm împreună alte medii problematice sau fascinante pentru copil cum ar fi: mersul la dentist, la analize, la magazine,  în parc, la piscină etc. Cred că acestea sunt și cele mai dificile momente deoarece trebuie să controlezi comportamentul copilului într-un mediu total nestructurat pentru care nici copilul nici mediul nu sunt pregătiți. Am încercat întotdeauna să mă documentez cât am putut de bine pentru fiecare caz în parte și să aplic în funcție de potențialul și nevoile fiecăruia, cea mai bună metodă de lucru pe care o cunosc. Astfel am reușit sa ofer fiecărui copil șansa de a face cele mai bune progrese în a fi înțeles, a fi independent, a se integra și a reuși în viață cât de mult posibil. În viziunea mea, acest lucru înseamnă lupta pentru recuperare ce presupune ore multe de terapie, o echipă multi-disciplinară, educarea și implicarea familiei, integrarea în societate.

O altă mare provocare în activitatea mea profesională a fost integrarea școlară a copiilor cu TSA. Cu unii dintre copii am fost însoțitor la grădiniță, unde eram efectiv ,,mâna de ajutor”, promptându-i fizic și verbal pentru a-i ajuta să deprindă abilitățile necesare de participare la lecții, de joc, de socializare cu copiii, dar mai ales să reușesc să insuflu colegilor și educatoarelor principiul acceptării și toleranței față de toate comportamentele bizare pe care le manifestă colegul lor special. Aceleași principii le-am folosit și ulterior în învățământul primar,  unde pe lista au fost adăugate și abilitățile cognitive.  Este un efort imens pe care îl fac copiii cu TSA în clase  unde sunt foarte mulți stimuli și factori perturbatori, dar în aceeași măsură am văzut și efortul și dorința de implicare a cadrelor și colegilor. Am fost de-a dreptul uimită când una dintre colegele unui băiețel pe care îl  însoțeam la școală, în clasa a IV-a, îi făcea aproape zilnic, acasă, din timpul ei personal, fișe de lucru adaptate, deoarece noi lucram mult sub nivelul clasei. Am colectat toate acele fișe, iar aprecierea s-a materializat în a fi editat un caiet special intitulat ,,Caietul Alexandrei”. Prin urmare, este clar faptul  că indiferent unde ai lucra cu un copil cu autism: acasă, la centru sau la scoală, este o muncă colosală și o mare responsabilitate. Cu toate acestea rezultatele sunt cele care contează, iar satisfacțiile la cote maxime și singurele care îmi rămân în memorie.

Am încercat mereu să îmbin cât mai multe metode și tehnici pentru a putea face progrese cu copiii și pentru a le atinge potențialul maxim. Am sa enumăr câteva: terapie cu animale, aqua terapie, terapie ecvestra, ludoterapie, integrare senzorială, art-terapie și altele. Cu toate astea, proiectul meu de suflet a fost terapia cu câinele meu beagle, Sasha. Am făcut multe lucruri frumoase cu el pentru copii. Am reușit sa elimin la unii copii teama de câini sau de lătrat, pe alții să îi distrez prin executarea comenzilor, să-l  observe, s­ă se relaxeze mâingâindu-l sau periindu-l, să îi responsabilizez prin plimbarea în lesă  pe afară și altele. Unii copii au cooperat mult mai bine în prezența câinelui să mănânce anumite alimente sau să facă duș, văzând că și Sasha face aceste lucruri. Și lista poate continua. Este fascinant câte beneficii poate avea o formă de terapie alternativă pe interesul copilului, fără a fi neglijată, evident, știința care stă la baza recuperării unui persoane cu tulburare de spectru autist și anume terapia ABA (Analiza Comportamentală Aplicată).

Cu toții știm că autismul este o tulburare misterioasă care are o greutate profundă în mintea și sufletul părinților după confirmarea diagnosticului unde se așterne teama și necunoscutul. Tocmai de aceea, obiectivul numărul unu este să mă asigur că părinții înțeleg cât mai bine ce înseamnă acest diagnostic și procesul prin care vom trece împreună. Acest proces de recuperare este,  într-adevăr, o călătorie cu multe provocări, cu suișuri si coborâșuri, cu resemnări și plafonări, dar mai ales cu realizări și satisfacții.

Îmi permit să visez  mai departe și să cred că tot mai mulți  părinți vor învăța de la echipa lor, reușind astfel să devină co-terapeuți sau specialiști în acest domeniu, deoarece la finalul călătoriei vor descoperi că ei sunt singurii experți în problemele copiilor lor. În momentul de față sunt și eu părinte, motiv pentru care mă simt mult mai empatică, mai experimentată și mai determinată să ofer tot ce am eu mai bun, mai frumos, mai de calitate, pentru a face din acești copii uimitori cea mai bună versiune a lor și pentru a le oferi șansa de a fi înțeleși si fericiți exact așa cum ne dorim și noi să fim.